Eudoxiu Hurmuzachi – pilon al românismului în Bucovina


 

„Libertatea fără ordine duce la anarhie, iar ordinea fără libertate la despotism.” Eudoxiu Hurmuzachi

Eudoxiu Hurmuzachi
Eudoxiu Hurmuzachi

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la trecerea în neființă a marelui român Eudoxiu Hurmuzachi. Un adevărat ambasador al românilor bucovineni, el rămâne și astăzi o figură emblematică pentru Bucovina. De aceea în cele ce urmează voi evoca în mod sintetizat o parte din activitatea acestui mare bărbat al neamului.

Eudoxiu Hurmuzachi e coborâtor dintr-o veche familie românească din Moldova. Zelul și devotamentul patriotic al acestei familii sunt cunoscute și admirate de români. Numele ei nu se pronunță și nu se va pronunța decât cu respect și recunoștință.

Membrii familiei Hurmuzachi au ocupat adesea demnități înalte în Moldova și familia a fost adeseori distinsă pentru meritele ei de către domnii Moldovei.

Dintre strămoșii lui Eudoxiu Hurmuzachi amintim numai pe următorii: pe Manolachi Hurmuzachi, pe care, la anul 1711 îl întâlnim în divanul lui Nicolae Mavrocordat; pe Mateiu Hurmuzachi care a ocupat mai mult timp importantul post de pârcălab al Cernăuților; pe postelnicul Alexandru Hurmuzachi, care în anul 1766 s-a ocupat de culegerea de documente istorice și căruia îi datorim copia cea mai completă și cea mai corectă a cronicei lui Ioan Neculcea.

Din partea mamei, Eudoxiu Hurmuzachi e înrudit după cum dovedesc documentele, cu domnitorii Vasile Lupu, ctitorul frumoasei biserici Trei-Ierarhi din Iași și cu Ieremia Movilă, ctitorul mănăstirii Sucevița din Bucovina.

Când Bucovina trecu în posesia casei împărătești de Austria, o parte dintre moșiile Hurmuzăcheștilor au rămas în provincia cea nouă, altă parte rămânea în Moldova. În anul 1804 tatăl lui Eudoxiu, Doxachi Hurmuzachi, se mută la Cernăuți și se așează definitiv la moșia sa Cernauca.

De atunci numele Hurmuzăcheștilor e nedeslipit de ursita Bucovinei. Această familie a fost în capul culturii Bucovinei; acolo ea a luptat în zile bune ca și în zile rele cu stăruință, cu devotament, cu iubire pentru păstrarea naționalității române și desvoltarea individualității acestei țărișoare, rămânând totodată credincioasă casei împărătești a Austriei.

Bătrânul Vornic Eudoxiu Hurmuzachi, tatăl istoricului nostru, era de-o natură veselă, sociabilă, iar focul ce îl nutrea în inimam lui pentru țară și popor, pentru orice lucru bun și frumos l-a revărsat asupra întregii sale familii. Fiii și fiicele lui au devenit cetățeni buni, demni respectați, oameni culți și devotați științei și binelui.

Vornicul Eudoxiu Hurmuzachi a avut două fiice și cinci fii.

Cultura tuturora a fost atât  de aleasă, atât de mult lucraseră ei pentru țară și națiune, încât vor rămâne întotdeuna ca exemple demne de imitat.

Eudoxiu avu ca om politic și de stat, o influiență mare și decisivă asupra patriei lui. Însemnătatea lui însă pe câmpul științei trece peste marginile Bucovinei și chiar ale țărilor locuite de români.

Eudoxiu Hurmuzachi s-a născut în anul 1812 la moșia părintească Cernauca, situată nu depate de capitala micului Ducat. Studiile sale gimnasiale le-a săvârșit la liceul din Cernăuți; studiile umanitare și de drept le-a urmat împreună cu fratele său Constantin, la universitatea din Viena.

În anul 1850 ministrul de justiție, Schmerling, îl numi membru în comisia pentru elaborarea unui lexicon românesc de terminologie juridică. În afară de aceasta, Eudoxiu mai lua asupra sa și examinarea cărților românești de școală pentru Bucovina și câțiva ani la rând el îngriji traducerile în românește a edictelor împărătești și a legilor.

Jurisprudența nu era țelul ce și-l fixase Eudoxiu Hurmuzachi pentru studiile sale. Altă știință îl atrăgea, altă știință domina cugetările sale. El se dedicase istoriei chiar din capul locului cu toată ardoarea unui june studios. De aceea el nici nu părăsi Viena după terminarea studiilor sale universitare, ci stătu un lung și de ani acolo dedat cu totul studiilor istorice. Zelul, pasiunea sa pentru știință îi deschide înainte de anul 1848 ușele arhivei imperiului austriac. Din acel moment el își consacră întreaga viață, timp de trei decenii investigațiilor privitoare le istoria românilor.

Aceste cercetări, aceste lucrări neobositul învățat nu le-a părăsit nici odată. În mijlocul celor mai vii și arzătoare lupte politice, în timpuri de victorie ca și în ore de tristețe, el nu scapă un singur moment din ochi lucrarea lui, rămase credincios științei căreia se dedase cu o adevărată predilecție și iubire. Acestor cercetări le datorăm copioasa colecție de documente și fragmentele unei istorii a românilor.

Anul 1848 afla pe Eudoxiu Hurmuzachi în Viena. Precum Bucovina a fost și ea atinsă de suflarea care împingea atunci toate popoarele Europei apusene spre o dezvoltare individuală și spre libertate, asemenea și Eudoxiu Hurmuzachi nu putea să rămână un privitor nepăsător la cele ce se întâmplau. El intră cu atât mai mult entuziasm în mișcarea ce turmenta continentul nostru, cu cât întreaga sa familie era focarul în jurul căruia se luptau bucovinenii pentru independența națională și autonomie bisericească a țărișoarei lor.

În Viena el luase parte cu entuziasm la evenimentele din martie și s-a înrolat chiar în garda națională. Pe la finele anului 1848 el veni la Cernăuți și de atunci încoace a avut un rol însemnat la reforma constituțională a Bucovinei.

Mai întâi el se făcu colaborator la foaia politică ,,Bucovina”, publicată în limba română și în cea germană de frații săi George și Alecu, foaie care contribui mult ca să pregătească țara la o eră nouă. Lupta ce se încinsese acolo era lupta elementului român în contra elementelor slavone – fie acestea rutenești sau leșești. Din ea românii ieșiră victorioși și conducătorii spre această victorie au fost Eudoxiu Hurmuzache – tatăl, cu fiii săi Eudoxiu, Alexandru, George și Neculae, în jurul cărora se grupară toate elementele bune și viabile ale națiunei. Astfel intră în viața publică.

El dezvoltă și pe acest câmp de acțiune un zel neobosit și o activitate unită cu multe sacrificii, însă nu a pierdut nicicând din vedere cercetările sale științifice. El a rămas pururea credincios studiilor sale istorice.

Întâiul act politic a lui Eudoxiu Hurmuzachi a fost petiția prezentată în anul 1849 la Kremsier împăratul Austriei în numele Bucovinei. Succesul lui Hrumuzachi a fost unul deplin. Prin silințele sale și a le celor de o convingere cu el, o diplomă împărătească declara Bucovina ducat independent, separat de Galiția, și-i dărui o adunare provincială (Dietă) și o stemă proprie. E adevărat că în anul 1860, sub ministeriul Goluchowski s-a făcut încercarea de a revoca imunitățile diplomei împărătești, dar reîncorporarea Bucovinei cu Galiția nu a avut decât o durată scurtă. O petiție nouă, compusă de Eudoxiu Hurmuzachi și acoperită cu semnături foarte numeroase s-a prezentat iarăși împăratului și sub ministeriul Schmerling s-a recunoscut din nou și s-a întemeiat trainic ceea ce dreptatea cea bună și suferințele mult timp îndurate nu mai putea pierde.

Eudoxiu Hurmuzachi desvolta în această luptă un tact politic atât de însemnat, un zel patriotic atât de înflăcărat, un devotament pentru lucrul public atât de depărtat de orice priviri egoiste, încât toți concetățenii lui într-o singură voce îl ridicară în fruntea consucătorilor. El a fost ales de Câmplungeni membru al Dietei provinciale, cu al cărei prestigiu a fost investit de împărat, iar Dieta Bucovinei îl trimise la Viena să ocupe un loc în parlamentul imperiului. Aceste posturi le-a ocupat Eudoxiu Hurmuzachi cu un devotament neclintit, demn de urmat, de toată admirația, până în martie 1874, când a fost răpit prin moarte, țării și națiunii.

Recunoscându-i-se meritele pentru împărăție și țară, Eudoxiu Hurmuzachi a primit în februarie 1873 titlul de baron. Această onoare i s-a conferit pe temeiul vechii sale nobilități și al recunoscutului titul de cavaler pe care l-a avut familia sa.  [1]

Lângă biserica din Cernauca o cruce mare de stejar indică locul unde zac osemintele lui Eudoxiu Hurmuzachi. Trec ani, trec zeci de ani și acest mormânt nu este îngrijit. Doar din când în când se adună în jurul acestui mormânt un mănunchi de admiratori care în cuvinte elocvente reamintesc memoria aceluia care s-a străduit cel mai mult ca Bucovina să își mențină caracterul românesc. Suntem încredințați că nemul românesc care nu este ingrat față de marii săi oameni politici, își va aduce aminte de acela care doarme la Cernauca și-i va ridica un mauzoleu pentru a feri de deteriorare rămășițele aceluia care a fost cel mai demn fiu al Bucovinei și un bărbat valuros al neamului nostru.[2] Au trecut 90 de ani de la acel discurs și vicisitudinile istoriei au făcut ca osemintele lui Eudoxiu Hurmuzachi să fie în afara României. Totuși, este îmbucurător faptul că astăzi avem o instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe care îi poartă numele.

Cauza pentru care a luptat Eudoxiu Hurmuzachi este actuală iar exemplul său este unul demn de urmat pentru generațiile prezente și viitoare.


[1] Fragmente din Istoria Românilor de Eudoxiu Baron de Hurmuzachi, Ediția Ministerului Cultelor și  al Învățăturilor Publice, Tomul Întâi de Eudoxiu Cavaler de Hurmuzachi, Introducere.

[2] Eudoxiu Hurmuzachi, Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina, Discurs festiv rostit la 23 martie 1924 cu prilejul serbării semicentenarului morții sale în sala Teatrului Național din Cernăuți de profesorul Teodor Balan.

Istoria Românilor de Eudoxiu Hurmuzachi
Istoria Românilor de Eudoxiu Hurmuzachi

Pentru revista culturală Axis Libri din Galați (numărul 22, martie 2014).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s